44
intitulată Suicide şi un extras de adrese din cartea de tele
fon cu titlul Psst semnat de Breton.
Umorul componentă a dadaismului trebuie primit aşa
cum l’a înţeles Jacques Vache: „un sens de 1’inutilite
theâirale et sans joie de tout, quand on sait“ (1).
Aceste manifestări, „reţeta" poeziei Dada, „sînt afir
marea că, opera poetică n’are valoare statică, poemul
nefiind scopul poeziei, acesta putînd foarte bine exista
aiurea" (T. Tzara). Drastică şi necesară luare de sînge
din trupul pletoric la sufocaţie al Literaturii şi, pentru
Artiştii ghiftuiţi cu Artă cei mai de efect emetic. Emile
Bouvier numeşte dadaismul „o criză de creştere". Dar
Bouvier e universitar cu cîmpul vizual pătat de cenzura
insuficienţei de a înţelege (ca şi un alt mîzgălitor pe hîrtie
a unei Histoire de Dada) cea mai radicală mişcare,
cel mai caustic burete.
Pentru noi, din perspectiva celor aproape două dece
nii, Dada se defineşte CHINTESENŢA SUPREMEI INTELIGENŢE
DESLÂNŢUITÂ PRINTR’O SUPREMĂ LIBERTATE A SPIRITULUI.
©
Nu există. început, nu tremurăm şi nu sîntem sen
timentali ; vînt năprasnic, sfîşiem rufele norilor şi ale
rugăciunilor şi pregătim marele spectacol al dezastru
lui, incendiul, descompunerea. Preparăm suprapre-
siunea unui doliu şi înlocuim lacrimile prin sirene în
tinse dela un continent la altul. Revoltă totală pînă la
anarhie, fără degetul pe buze al moralei: „Dada ştie tot
Dada scuipă tot"(2). Nu se clădeşte pe un cuvînt sensi
bilitatea ; construcţia toată, convergentă perfecţiunii
care plictiseşte, ideii stagnante ca o mocirlă de aur,
produs omenesc relativ. Opera de artă nu trebuie să
fie însăşi frumuseţa, fiind astfel un cadavru ; nu trebuie
să fie nici veselă, nici tristă, nici clară, nici obscură,
nici să bucure sau să maltrateze individualităţile ser*
vindu-!e budinca aureolelor sfinte sau sudoarea unei
curse cabrate peste atmosferă, O operă nu e niciodată
frumoasă prin decret.
®
Armistiţiul. Sfîrşitul războiului. Ultima tipăritură în
Elveţia a grupului s’a numit Anthologie Dada. I-am văzut 1 2
1) Şi nu pragraful unui aslerisc ci un platou de lumină ar irebui să
cuprindă pe cei cari au fost dadaişti înainte şi independent de Deda:
straniul Jacques Vache şi, în Statele Unite, Marcel Duchamp şi Francis
Picabia. Vom încerca*o altădată, aiurea.
2) V. noia (1) pag. 35.