TUDOR ARGHEZI - FIERAR AL CUVÂNTULUI
I Există o artă expresie pură, care nu>junge până la creerul diluat al mulţimef. Apă regală, plăsmuirea abstractă nu sapă
decât in aur — sensibilitatea câtorva* iniţiaţi. Opera creatorilor adevăraţi, rămâne astfel ceas înalt, pentru sângerarea ima
ginaţiei fecunde. Pas izvorât din proprie tresărire, sublimat individualism excesiv. Creatori străbătând singuratici la intervale
mari, coaja epocelor, călcând în echilibru peste munţi ca peste umeri; acrobaţi pe funia inteligenţii invizibil subţiată,
dărâmători sau constructori de formule târziu devenite passe-partout tuturor.
Semnificaţia acestora, imperceptibilă pentru foamea contemporaneităţii, trebue căutată găunos, ca viermele în carnea fructei.
Asemeni cutremurelor pe care numai acul fin al seismografelor le înregistrează: zdruncinări în interior, straturi geologice
surpându-se: imaterial. Gol, piciorul lor se sgârie în sticla vremei. Chin. Iluminare fertilă. Vociferări. Un semn.
Desigur, pentru desăvârşirea unor astfel de forţe motrice, trebuiesc consumate întregi generaţii în trecut. Secole de imbe
cilizare scuturate violent ca arborii cu omizi. Apariţia lui Mallarm6, Kimbaud, Apollinaire e explicabilă într’o literatură cu
atâţia ani de tradiţie.
Un corespondent român ar fi inexplicabil. Prin definiţie aceştia sunt incomprehensibili, păstraţi admiraţiei unui număr
" restrâns.
Printre ei, Tudor Arghezi. Fenomen Uimitor în cadrul literaturii române, contrazicând calculele astronomilor în cultură,
contrazicându-1 poate pe Arghezi însuş.
Numele lui însă a trecut demult peste dânsul, inundând sevos în epocă. Gând multiplu, incandescent ca ornic cu litere
de fosfor, între dinţii lui, cuvântul se sfarmă precum sâmburii tari. Quartz, fraza loveşte pereţii creerului. Sub lovitura de
ciocan a lui Arghezi, bolţi vuiesc, vorbe se trezesc şerpi, şuieratul lor îl simţi în măduvă..
EVOLUĂRI
Poezie contimporană, poetul sportsman. In etapa de invenţii şi desăvârşiri
fecunde, brusc, sensibilitatea noastră a tresărit spre o altitudine inedită,
interurbană. Continuăm în plin ev citadin. Impunând poetului vremei de
azi, ritmul epocei şi construcţia atlet a cetăţeanului din New-York, multora
— acelora ce-au rămas cu poez ; a la trenul lui Malec — lc va părea ne
lămuritoare. Cum ? Sensibilitatea ce-a comis atâtea imagini de păpădie,
putea-va izbi înfipt în croşet pe ring? Putea-va ţine cross-uri de 10—15
klm. în locul reveriilor de sacâz şi cantaridă ? Insist: ca toate desfăşurările
veacului şi poezia s’a lansat acrobat, pumnal în strada sguduită de spîrala
auto-urilor şi a continentului. Poetul-proector va prinde sunetul imaginei
din instrumentul vremei, din saxofonul ei. Echilibrist dincolo de fraza inertă
poetul insuflă cuvântul cilindru, cuvântul manevră, cuvântul cocktail. Ima
ginea stilet, novator poezia acid care nu corespunde la timpanul percepţiei
ca un purgativ, ei fecundă scapără peste anestezia romanticului, peste
asfalt, circuit lângă adolescenta manevrând calmă volanul, prin geometria
oraşului-metropolă. Poezia ecran, poetul inginer. Aplauzele claxonului au
copleşit concertul urinos al filomelelor, farurile lichefiate peste ficaţii me
talici ai bulevardului, au şters eficace apusurile în culori de pastă pentru
dinţi, traectoria avionului a suprimat util peisajul de bumbac. Poetul călător
In acelaş avion, pietonul aceloraşi străzi vibrează în mecanica lor şi-şi
durează senzaţia tare a cetăţeanuiui epocal a sportsmanului. Gestul lui e
magnet e dans simultan în stilul orelor, expresia lui e plină de surpriza
gărilor, de realizarea rabotnicului în uzine. Peste sensibilitatea lui stăruie
ritmul mixt de muşchi şi maşină, oraşul pneu. Vigoare şi viziune dură
înlocuesc constructiv lavaliera şi poezia-onanie de odinioară. Sportsman
invadat în mulţime el filtrează fără migala rimei şi a logicei vechi, linia
poeziei-vitriol, poeziei-cadillac. El are intuiţia veacului-minune şi fără co
laborarea sterpă a elementului primitiv din natură, este poetul oraşului
cu paratrăsnete Ia butonieră. Priveliştea lui e plină de dinamica străzii
de arhitecturile tresărind panoplia nourilor. Poeţi integraţi în tecnica şi
suflul vieţii noui, în atelierul secolului XX, persistă în încăpăţânare de-a
mai fi blegii mâzgălitori ai vremei şi producţiei lui Hugo. Moda şi timpul
pantalonilor feminini cu dantelă şi funde ros-bleu a trecut odată cu poezia
stilului glicerinos, poezia care impresiona ca o compresă de acid-boric.
Vrem po ţi-sportsmeni, poezia agilă fecund din univesul electricităţii şi
al vitezei.
Dintre scriitorii europeni putem numeroşi cita ca buni sportsmani fără a
avea însă şi o literatură sportivă. Sportsmani accidentali aşa precum puteau
fi accidentali jucători de poker. Maurice Maeterlink a fost acum 20 de ani
campionul poid-lourd boxeur, Tristan Bernard deasemeni este un aprig
pugilist. Printre scritorii cari au şi o literatură sportivă: Jack London,
Henry Montherlant, Dominique Braga, etc.
La noi Tudor Arghezi pe lângă personalitatea sa fulgerătoare, mai posedă
solid câteva etaje de muşchi; îl doresc tapând pucingul, sărind
la coardă şi trăgând la mănuşi pe ring în sala de box unde
în locul ori căror alte preocupări romantice — pugilez.
StapRan Roii
Pentru mulţi cuvântul e un element sterp, jucându-1
pe mâini, minge găurită, fără aer. Sub nervii lor,
nici o vietate nu svâcneşte; ignoranţi ai chimiei cu
vintelor, desconsiderarea lor duce la moartea prin
inaniţie a poemului, a literaturii. Pentru creatorul
adevărat însă, cuvântul e un organism viu, cal săP
batec spumegând în zăbala scrisului. Fier, piatră,
plămân cu respiraţie dezordonată în fugă. Poemul
nu trăieşte decât pe nicovala fierarului de cuvânt.
Sub muşchiul vânjos, cuvântul tresare, peşte spin
tecat viu.
Fireşte, numai prin efortul acesta de alăturare proas
pătă a cuvintelor, ideia scânteie în creştere ca mer
curul în termometru. De aici, plăsmuire abstractă,
imaginea: raport pur, a două elemente cât mai de
părtate (sau cât mai apropiate) între ele. De aici
poemul construit integral inaccesibil oficialităţii.
Fraza arghezi în poem sau în proză, ţâşneşte viril
răsturnând sertarele creerului, spintecând testiculele
criticei..
f Pussy DESEN DE T. ARGHEZI
S’a spus de atâtea ori: „Tradiţia da!“ „Tradiţia
nu!“ Pentru contractul conţinu cu trecutul supra-
tipuri reprezentative s’au catalogat. Şi totuş în spaţiu,
la depărtări mari: antenele telegrafiei fără fir. Sărutul
lor nepământesc cerebral aproape. II recunoşti ima
terial, vibrând din loc în loc, în trecut, o altfel de
tradiţie deci. Tudor Arghezi: staţie de T. S. F. trans
miţând secolelor o parte din sensibilitatea ceasului.
Te opreşti la Arghezi ca la o cascadă rupând arbori.
Dece te superi, dacă în trecere, bolovani îţi cad în
cap? Cu atât mai bine.
Aşa dar, în discontinuitatea contimporană, un lanţ
conţinu. Arghezi aparţine întreg realizărilor moderne.
Discuţia ar fi inutilă. Mirarea lui Tudor Arghezi în
faţa spectacolului actual constructivist, nu dovedeşte
nimic. Se va mira încă odată aflând că, dimpotrivă,
constructivismul îl cuprinde. Pentru fraza gramatica
arghezi; pentru Arghezi alchimist al imaginei; pentru
arghezi fierar al cuvântului.
La noi, ca şi aiurea există în clipa de faţă, o pronunţată
criză artistică. Idei se sbat, glasuri se întretaie lăncii,
drumuri noi se descuie. Logica n’a ajutat niciodată
la nimic, de prisos ar fi şi de data aceasta.
Pentru refacerea noastră sufletească trebuiesc poeţi
duri, îndârjiţi, sângerând cuvintele călărind tuşea
fulgerelor.
Ilarie Voronca