15
.ARLEQUIN. (triumfător) De ideia minunată, de ideia sal
vatoare.
EREMlA. (trist) Salvatoare pentru Dumnezeu, care nu pu
tea, doar, să distrugă în plină creaţie.
ARLEQUIN. (exaltat) Şi pentru noi, ursuzule! Căci, odată
cu viaţa am căpătat şi o ţintă: ceiace îndeplinesc părinţii
noştri în spaţiu, spre bucuria Domnului şi strălucirea pă
mântului, vom îndeplini noi, progenituri rupte din coapsa
lor, în sufletul şi viaţa celui mai nobil şi mai ciudat animal
din cuprinsul acestui pământ (îşi freacă mâinile de bucurie)
Eu, mă voi revărsa in fibrele cele mai tainice ale omului.
Dacă va da de veste şi-mi va simţi suflul de lumină, se
va bucura şi va râde ca un Dumnezeu. Dacă nu, voi râde
eu de neghiobia lui, voi hohoti frenetic, cum numai eu ştiu
să râd. Şi atunci te vei furişa tu, eternă lacrimă, în su
fletul neghiobului. Dacă îţi va simţi ghiaţa şi amarul, va
plânge el, dacă nu—vei plânge tu de mila lui. Cum ai plâns,
atunci, când te băteau turiile deasupra neantului. (Dindă-
rătul eucaliptului apar un bărbat şi o femeie — Adam
şi Eva, — amândoi pe jumătate goi, ţinându-se senin şi
copilăresc de mână. Speriaţi, se opresc subit şi feţele lor
se contractează alternativ de tristeţe şi bucurie, de zâmbet
şi melancolie, după cum privirile lor se întâlnesc cu Ar-
lequin sau cu Eremia).
ARLEQUIN. (exclamă) lată-i 1 Ne seamănă leit. Ne vom în
ţelege de minune. Suntem făcuţi unul pentru altul. (îşi
freacă mâinile şi face, hohotind, salturi în jurul femeiei,
care, dela o vreme, schiţează graţii vagi, zâmbind întâi
uluită şi apoi amuzată. Adam, fascinat o clipă de încrun
tarea stufoaselor gene ale lui Eremia, se smulge din cleş
tele lor şi privind spre saltimbanc schiţează un zâmbet de
dobitoc supus. Printre ramuri coboară un şearpe încolă-
cindu-se în jurul trunchiului. întinde gâtul peste capetele
perechei şi pe vârful limbei joacă în faţa femeiei un măr
uriaş şi rumen. Eva se uită mirată şi priveşte nedumerită
şearpele şi mărul).
EREMIA (speriat) Uite, ne scapă şi iar rătăcim fără rost
şi fără ţintă.
ARLEQUIN. (sfidător) Nu ne scapă ! Ori ce ar născoci fe
lonia şearpelui. Ai noştri sunt, precum noi suntem ai
lor; pentrucă noi toţi aparţinem vieţii.
EREMIA. Paiaţă imbecilă ! Nu vezi cursa ce ni se întinde?
Mărul acesta ascunde în carnea lui fragedă şi aromata-i
izeamă elixirul revelator. Nu vezi cum frumuseţea lui a şi
prins muerea în mreje ? (privirile de nedumerire ale Evei
se luminează şi se desluşesc) Dacă cum-va muşcă, îl îmbie
şi pe bărbat să facă la fel. Şi atunci (sarcastic) nu ne ră
mâne decât să atârnăm de ramura asta, ursita noastră. In
loc să pătrundem noi în măruntaele lor tăcându-i jucăria
noastră şi a vieţii, flacăra luminii pornită din ochii lor deş
teptaţi, va săvârşi ceiace nu s’a îndurat să facă Creatorul
— ne va distruge biruindu-ne. Pe omul deşteptat şi atot
ştiutor plânsul meu nu-1 va mai emoţiona, precum râsul
tău nu-1 va mai amuza ; va trona deasupra acestor slăbiciuni.
Vai nouă 1 Vai şi de viaţă, căci revelaţie înseamnă capătul
îndoelilor, sfârşitul frământărilor, moartea vieţii.
ARLEQUIN. Destul cu vaetele, nătângule bărbos I Va fi
cum am spus eu ! Cum a hotărât Cel de deasupra noastră.
(Intr’un salt e lângă Adam. Ii vorbeşte insinuant) Ştii tu,
omule, ce-i dincolo de aceste frumuseţi? Ştii tu ce-i din
colo de pământ? Dincolo, elemente ale căror furii nu le-a
putut înfrâna nici Dumnezeu, muşcă de o vecinicie carnea
infinitului şi macină tot ce întâlneşte în cale; dincolo de
porţi e infernul ; dincolo de rai e prăpădul. De nu vrei să
fi aruncat furiilor, nu lăsa femeea ademenită de bestia
sperfidă, să muşte din mărul otrăvit. (Eva întinde braţul
spre măr) Muşcă-i braţul întins. Repede, repede, ca să nu
apuce să muşte din măr. (Adam se repede şi muşcă braţul
întins al Evei. Mărul se rostogoleşte. Femeea scoate un
ţipăt de durere şi voluptate. Mai ales, de voluptate. In ochii
bărbatului se aprind lumini ciudate, nările i se dilată, piep
tul îi svâcneşte, muşchii braţelor se contractă. Dintr’o
săritură de tigru se aruncă asupra femeei, o înlănţue săl
batec şi o acoperă cu sărutări. Eva, la început îngrozită, se
abandonează tot mai mult, pe când în ochii i se aprind
aceleaşi aprige lumini ca în ai lui Adam.
ARLEQUIN. (triumfător) Ni s’a împlinit ursita, Viaţa, pe care
năpârca era s’o gâtue, Va deslănţuit. (arată spre cei doi
înlănţuiţi) Jocul l’am câştigat noi. Revelaţia nu va mai veni
să ucidă viaţa.
EREMIA. (trist) Ori când vre-o dihanie ar putea să readucă
mărul otrăvit şi să-l joace ademenitor ’naintea ochilor
omenirii.
ARLEQUIN. (îşi freacă mâinile satisfăcut) De măr am în
grijit eu. (declamă,) El pluteşte acum pe talazurile infini
tului, iar omul în goană după el, va trebui să vâslească pe
valurile vieţei, între cascadele râsului meu şi stâncile plâm
sului tău şi nu-1 va mai ajunge nici odată, căci, viaţa odată
deslănţuită nu se va mai lăsa răpusă de înţelepciunea re
velatoare. Iar noi, Arhanghelii vieţii (Intre timp perechea
s’a desfăcut molatec din îmbrăţişare şi prinşi subsuoară
se îndreaptă spre fundul scenei şoptindu-şi unul altuia
cuvinte ba duioase, ba aprinse. La un moment dat, Eva
zăreşte un leu uriaş şi rămâne înmărmurită. Fascinată, se
desface din braţele lui Adam şi se apropie de leu, rnâri-
gâindu-1 pe coamă şi pe după gât. In ochii Evei se aprinde
iar flacăra de odinioară şi pieptul îi svâcneşte. Eremia,
care cel dintâi a observat jocul, e dintr’o săritură în spa
tele lui Adam. Vorbeşte stăruitor şi alarmant).
EREMIA. Te pierde muierea. Intoarce-ţi faţa de la dînsa,
altfel te paşte prăpădul de dincplo de porţi. Sau, vei
ajunge în această frumoasă grădină, unde azi eşti împărat,
să te târâi ca un vierme. Crezi tu că frumuseţea leului
păros şi cu labele înfipte în noroi au năucit-o? Mândria
cu care-şi poartă coama a năucit-o. (In acest timp Eva se
gudură tot mai voluptos şi mai lasciv pe lângă leu).
ADAM. (deodată luminat) lngenunchie aci şi sărută pra
ful tălpii, perfidă usurpatoare a lui Lilith! Din sângele
meu ai sorbit, din coapsa mea te-ai înfruptat, pentrucă,
beată, să le aduci holocaust acestei hâde bestii? !
EREMIA. Te pierzi, te pierzi ! Nu trufie, ci mândrie ţi-am
cerut. (Adam eşit din fire se repede cu pumnii ameninţători).
ARLEQUIN. (care tot timpul făcea tumbe în jurul Evei şji
al leului, strâmbându-se la Eremia, se interpune dintr’o
săritură, între ei şi Adam. Către Adam, mieros).
Priveşte, copilule şi desfată-te. Pentru aceasta te-a trimis
Stăpânul meu şi tatăl tău îa acest rai fermecat. Priveşte
aceste umile dobitoace şi admiră înţelepciunea cu care au
pătruns sensul vieţii ce le-a hărăzit înaltul Creator în
preajma ta. Ele nu se pierd cu firea, pentrucă să nu piardă
o clipă din viaţă. (Adam zăreşte în fundul grădinei un
grup bizar luminat violent: un măgar rumegând, alături de.
el un câine care urinează pe piciorul său. Lângă coada mă
garului un pisoi acuplat cu o pisică linge cu limba genun
chiul măgarului. Alături, un alt măgar cu urechile din cale
afară de lungi şi ciulite râde ostentativ în faţa spectacolului.
Adam isbucneşte într’un râs desfrânat; Arlequin râde şi el
Eremia se apropie de Eva şi-i vorbeşte disperat.)
EREMIA. Stricată mică şi trufaşă ! Nu vezi cu câtă nepăsare
îşi râde bărbatul de rătăcirea ta. Te-ai înşelat închipuin-
du-ţl că-i aţâţi mândria. Batjocură e tot ce ai suscitat într’în-
sul. (In timpul acesta toată grădina — vegetaţie şi animale
—capătă un aspect desgustător. Adam, îngrozit, dă să fugă.)
EVA. (care a căpătat un cap de cucuvae, se repede cu
mâinile întinse, implorătoare) A fost o jucărie! Ţi-o jur pe
această dulce rană. (arată rana de pe braţul muşcat).
AŢAM. (sălbăticit) Piei, Lilith!
EVA. Dar nu sunt Lilith, sunt Eva !
ADAM. Eşti Lilith! Priveşte-te ! Pe Eva ai alungat-o, gră
dina aceasta ai vrăjit-o! lată, e plină de surorile şi fraţii
tăi ! Fug, alerg după Eva. Raiul, el însuşi, a urmat-o. Şi-
acum dincolo ! (fuge).
EREMIA. (înaintea lui. Tragic şi solemn.) Ii avem!
ARLEQUIN. (triumfător) Ii avem !!
EREMIA. (în acelaş ton) Am biruit!
ARLEQUIN (voios) A biruit viaţa ! (Toţi dispar. Pe urma
lui Arlequin năvăleşte şi ’naintează un val de lumină.)
A. L. Zissu
