10
MANIFEST ACTIVIST CĂTRE TINERIME
Jos Arta
căci s’a prostituat!
Poezia nu e decât uu teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice vârstă;
Teatrul, o reţetă pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir răsuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetuşi fardaţi;
Pictura, un scutec al naturii, întins în saloanele de plasare;
Muzica, uit mijloc de locomoţiune în cer;
Sculptura, ştiinţa pipăirilor dorsale:
Architectura, o antrepriză de mausoleuri înzorzonate;
Politica, îndeletnicirea cioclilor şi a samsarilor
Luna, o fereastră de bordel la care bat întreţinuţii banalului şi poposesc plăpânzii din furgoanele artei.
VREM
minunea cuvântului nou şi plin în sine; expresia plastică, strictă şi rapidă a aparatelor Morse.
DECI ; ,
hidâriea romanului epopee şi a romanului psihologic
anecdota şi nuvela sentimentală, realismul, exotismul, romanescul, să rămână obiectul reporterilor iscusiţi
(Un bun reportaj cotidian înlocueşte azi orice lung roman de aventuri sau de analiză)
Vrem teatrul de pură emotivitate, teatrul ca existenţă nouă, desbărată de clişeiele şterse ale vieţii burgheze
de obsesia înţelesurilor şi a orientărilor. >
Vrem artele plastice, libere de sentimentalism, de literatură şi anecdotă, expresie a formelor şi a culorilor
pure în raport cu ele înşile.
(Un aparat fotografic perfecţionat înlocueşte pictura de până acum şi sensibilitatea artiştilor naturalişti)
Vrem stârpirea individualismului ca scop, pentru a tinde la arta integrală, pecete a marilor epoci (elenism)
\
românism, goticism, bizantinizm, etc.) — şi simplificarea procedeelor până la economia formelor primitive (toate
artele populare, olăria şi ţesăturile româneşti, etc.)
România se construeşte azi.
In ciuda partidelor buimăcite pătrundem în marea fază activistă industrială.
Oraşele noastre, drumurile, podurile, uzinele ce se vor face, spiritul, ritmul şi stilul ce vor decurge, nu
pot fi falşificate de bizantinizm, ludovicism, copleşite de anahronisme.
*' t : .. , , .... A-, . ./ " " "" ■
Să stârpim prin forţa desgustului propagat, stafiile cari tremură de lumină.
Să ne ucidem morţii !
Contimporanul