fi putut apoi servi şi de desfătările unei con
vorbiri alese. Dar o ştia pe Lia refractară sub
tilităţilor, cu atât deci mai inaccesibilă. Mi|la
însă o covârşise pe această sentimentală, peţn-
tru soarta unui om tânăr încă, deosebit prin
purtări şi simţire de oeeace până atunci cunos
cuse şi lipsit de o mângâiere binemeritată. Pro
blema lui Axei: cum să transforme prietenia
şi înduioşarea fetii pentru un nefericit, în dra
goste pentru un bărbat? Cariera de romancier
a lui Willy zădărnicea neîndoios tranziţia. Cu
viclenia lui calmă, Axei alese o cale nouă: a-
ceea de camarad în vârstă, de liiminător dez
interesat, de confident înţelegător. Nu-i smulse
însă nici O; mărturisire relativ la sentimentele
ei pentru Willy, deşi ei lîncepuse să se înţe
leagă din priviri, să-şi vorbească aproape fără
cuvinte. i j j \ !
Discret, de vreoi două ori, în faţa lui Darie,
martor tolerat de toţi, Axei 'îşi şterse lacrimi
romantice eu precauţii în aşa fel dozate, încât
să-l vadă Lia. Vanitatea ei creştea, dar Axei
simţise că deveniâ, pe nesimţite, supărător. Do
rinţa îi dase puteri noui în lupta cu boala. în
cheieturile îndărătnice, junghiurile cari îl abă-
teau în nemişcare, cedau sforţărilor lui neli
niştite de a se găsi pretutindeni şi de a afla
ce se petrece. Cutreieră odăile în pantofi de
flanelă pentru reumatici, sprijiniindu-se în bas
toane şi de mobilele din cale. Lia se refugia
în fundul grădinii. De teama de a o lăsă sin
gură cu cellalt, Axei îşi trimitea fiul să-şi facă
sub privegherea ei lecţia pentru a dqua zi. Da
rie eră mândru de această complicitate cu tatăl
său, depe urma căruia trăgea folosul de a res
piră peste paginile cărţii mai de aproalpje pe d-ra
Lia. Dar toleranţa nelimitată a celor cloui po
trivnici faţă de prietenia lui cu Lia treziă în-
tr’însiul sentimentul inferiorităţii lui neglijabile.
Imperceptibil se amestecă aci şi conştiinţa unei
dreptăţi nesocotite. îşi spuneă în colţul lui ceî
mai sperios, că dragostea lor nu eră atât de
nevinovată pe cât o arătă diferenţa de vârstă
şi frăgezimea lui Darie. Duminicile lor se înte
ţiseră. Se întâmplă ca Darie să se treziască,
în zilele de lucru, Cu un ceas mai de vreme,
pentru a-1 petrece în culcuşul profesoarei safe.
Un desăvârşit mister acoperiă această infrac
ţiune. La început înfundându-şi faţa în perne
au chicotit şcolăreşte de teama surprindere!.
Şi-au povestit în şoapte întretăiate de sărutări,
o mulţime de lucruri. La răstimpuri Darie eră
cuprins de un râs nervos dus 1 până la suferinţă
de strădania de a şi-l stăpâni. Lia îi luă capul
şi-l înăbuşiâ de cămaşa ei parfumată. Pe urmă
un rit se stabili: nu mai aveau nimic a-şi spune.
Darie îi sărută îndelung ceafa umbrită de bucle
negre, gâtul şi-i sugeâ urechile. Lia suportă în
ţepenită dela călcâie la bărbie, această des-
mierdare neobişnuită. Dacă închideâ ochii, Da
rie ştiâ că expresia Liei, intensă, nu e cea de
totdeauna. Sfârşiâ prin a-1 rugă: lasă-mă. Şi-'i
explică: mă gâdili. Dece oare amândoi au tre
sărit odată groaznic şi sau depărtat unul de
altul când li s’a părut că umblă cineva la uşă?
In fiece seară, în ietacul lor, Lia cetiâ scri
soarea nouă pe care Willy i-o lăsă pe masa
cu oglindă. După aceea o adaogă teancului din
sertar. Intr’o zi, când se gândise mai mult a-
supra lui Willy şi a Liei şi a corespondenţei lor,
Darie luă o scrisoare şi o duse tatălui. Axei
vru să-l dojenească. Du-o numai-decât în-
napoi, îi zise. Dar în loc să-i restituie scrisoarea,
dă fuga şi ia-mi mai întâi gazetele, îi adăogă.
Darie puse scrisoarea în sertar mai târziu. Ni
meni nu cunoscu trădarea. Axei deveniâ dince-
înce mai agitat, ceeace îi grăbiâ vădit vinde
carea. Ajunse să se plimbe şi o jumătate de
ceas neîntrerupt. Circuitul secretului se înteţiâ
în cele patru suflete. Singură mama lui Darie
nu bănuiâ nimic, căci nimănui nu-i da prin
gând să o avertizeze.
El lîşi simţiâ fericirea ameninţată clin toate
părţile. Aveâ uneori mândria secretului său im
precis. Alte ori suferiâ ştiindu-1 nesocotit şi ilu
zoriu, adică supus interpretărilor. Adesea Lia
păreâ că r i spune: cu un copil ca tine totul e
îngăduit şi fiară gravitate; jocul nostru îl în
trerup şi-l reiau şi-l dirijez după plac. Aprehen
siune care adânciâ sub ochii lui Darie aceleaşi
cearcăne săpate de agonia erotică sub pleoa
pele lui Axei.
Intr’o amiază, după dejun, la cafea, de faţă
cu două bătrâne domnişoare din comitetul şco
lar, Axei scoase din buzunar un volum franţu
zesc, galben, şi-l întinse surâzător lui Willy.
Acesta, cu ochii aţintiţi la volum, păli, i-1 smulse
şi-l trânti de pământ, şi-acoperi faţa cu mâi
nile şi fugi fără să mai tragă uşa după el. Axei
isbucni în hohote. Pe fereastră, autorul fu ză,rit
străbătând în fugă grădina, cu capul între
mâini, caşicum ar fi fost lovit de insolaţie. Se
făcu tăcere. Axei, cu o vervă triumfătoare, lă
muri cum hazardul un[or frunzăriri prin biblio
teca cercului, îi aduse în mâni romanul lui
Willy 'sub iscălitura însă a unui francez autentic
şi într’o ediţie anterioară cu douăzeci de ani.
Willy nu făcuse decât să comande câteva zeci
de coperte cu un titlu nou, cu numele său dea
supra şi să camufleze astfel lucrarea obscură
şi gloria unui uitat.
Willy se înapoie seara târziu scuturat de fri