denaturare. De fapt subconştientul a fost întotdeauna utilizat de artişti. Eră firesc. In dâra
de lumină a conştiinţei nu pot stărui în acelaş timp decât 6 până la 7 imagini. Un mate
rial aşa dar insuficient pentru creaţie. întreg avutul de sentimente, idei, amintiri, peisagii,
fâgăduinţi, melodii, săLslueşc nenumăraţi în dezordine, ca grâne în magaziile subconştientului.
Din acestea gestul artistului se împliniâ. De aci ejacula inspiraţia. ssa
Ca doctrină suprarealismul deci prezintă un principiu cunoscut. Paralel principiilor, realizările
de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste. De altfel
suprarealismul, — ca doctrină — nu-şi cere dreptul la realizări proprii. Efortul lui se mărgi-
.
neşte la o etichetare a realizărilor premergătoare sau actuale. In sensul acesta sunt etiche
taţi suprarealişti! Shakespeare, Chateaubriand, Poe, Baudelaire, Rimbaud (acesta într’adevâr
suprarealist), Mallarme, Jary, etc. In acelaş cens trebuie socotiţi suprarealişti Adrian Maniu
în «Paharul cu otravă», şi uneori Urmuz. m
Deplin suprarealist, şi acela căruia suprarealismul îi datoreşte mascat sistemul, e Tristan
Tzara, — incontestabil poet. Suprarealismul e însă (ca dinamică) inferior dadaismului. Supra^
realismul e în analiză feminin expresionist. gn
Dadaismul eră viril. Suprarealismul nu sdruncină. Şi apoi esenţialul : Suprar©@§i$muS
RHI răspund© ritmului Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne
interesează. Experienţa dadaistă — am mai spus-o — a folosit. Prin aceasta efortul modern
de laborator, luase contact cu creerul contimporanilor.
Cubismul, prin constructivism, îşi deschidea un drum nou şi pur de viaţă în spaţiu. ra»
Era de reconstrucţie a Europei începea.
Organisme vii, plăsmuiri în piatră, lemn, decor, avion, se freziau spre un pământ însângerat.
Constructivismul; ordine abstractă cu armonie de legi şi linii echilibrate, era câştigat.
In clipa aceasta de sinteză fixă, desagregarea suprarealismului nu avea răspunde nici unei
necesităţi. Desenul naiv, dezorganizat, suprarealist nu putea lupta cu desenul construit masiv
şi viril constructivist. La glasul secolului integral suprarealismul însemna deci o absenţă.
Azi ora înfăptuirilor e plină. Poezie, muzică, arhitectură, pictură, dans, toate merg înlănţuite
integral spre o gară definitivă şi înaltă. Suprarealismul a ignorat glasul secolului strigând;
După expresionism, futurism, cubism, suprarealismul eră tardiv. Nu desagrega
rea bolnavă romantică suprarealistă, ci ordinea sinte
ză, ordinea esenţă constructivă,'clasică, integrală.
Să nu uităm totuş că în Galileea profetul din Naza-
reth nu a fost singurul. Din toate părţile Iudeei, în
vremea acea de frământare a provinciei romane, ve
neau cu glasul iederă spre ceruri aducătorii de cre
dinţe. Totuşi peste peisagiul timpurilor cuvântul lui
Crist, cuvântul unic a răzbit singur, de-apururi. Şi
cuvântul lui eră mai abstract şi cel mai pur.
Mucenicia celorlalţi rătăciţi în vreme, nu a fost nici
ea inutilă. —
In aspectul artistic contimporan, integralismul se va
rosti dârz. Gestul lui fireşte nu e singurul. Dar în
faţa spectacolului de adio, suprarealist, un lucru îl
vom striga cu tărie; Integralismul e în _
ritmul epocei; integralismul începe stilul ffifcS
veacului XX, ilarie voromca
Construcţia integrală: VICTOR BRAUNER
